Riga Crypto ºi Lapona Enigel

Menestrel trist, mai aburit
Ca vinul vechi ciocnit la nuntã,
De cuscrul mare dãruit
Cu pungi, panglici, beteli cu funtã,

Mult îndãrãtnic menestrel,
Un cântec larg tot mai încearcã,
Zi-mi de lapona Enigel
ªi Crypto, regele-ciupearcã!

- Nuntaº fruntaº!
Ospãþul tãu limba mi-a fript-o,
Dar, cântecul, tot zice-l-aº,
Cu Enigel ºi riga Crypto.

- Zi-l menestrel!
Cu foc l-ai zis acum o varã;
Azi zi-mi-l strâns, încetinel,
La spartul nunþii, în cãmarã.

*

Des cercetat de pãdureþi
În pat de râu ºi-n humã unsã,
Împãrãþea peste bureþi
Crai Crypto, inimã ascunsã,

La vecinic tron, de rouã parcã!
Dar printre ei bârfeau bureþii
De-o vrãjitoare mânãtarcã,
De la fântâna tinereþii.

ªi rãi ghioci ºi toporaºi
Din gropi ieºeau sã-l ocãrascã,
Sterp îl fãceau ºi nãrãvaº,
Cã nu voia sã înfloreascã.

În þãri de gheaþã urgisitã,
Pe-acelaºi timp trãia cu el,
Laponã micã, liniºtitã,
Cu piei, pre nume Enigel.

De la iernat, la pãºunat,
În noul an, sã-ºi ducã renii,
Prin aer ud, tot mai la sud,
Ea poposi pe muºchiul crud
La Crypto, mirele poienii.

Pe trei covoare de rãcoare
Lin adormi, torcând verdeaþã:
Când lângã sân, un rigã spân,
Cu eunucul lui bãtrân,
Veni s-o-mbie, cu dulceaþã:

- Enigel, Enigel,
Þi-am adus dulceaþã, iacã.
Uite fragi, þie dragi,
Ia-i ºi toarnã-i în puiacã.

- Rigã spân, de la sân,
Mulþumesc Dumitale.
Eu mã duc sã culeg
Fragii fragezi, mai la vale.

-Enigel, Enigel,
Scade noaptea, ies lumine,
Dacã pleci sã culegi,
Începi, rogu-te, cu mine.

-Te-aº culege, rigã blând…
Zorile încep sã joace
ªi eºti umed ºi plãpând:
Teamã mi-e, te frângi curând,
Lasã. - Aºteaptã de te coace.

-Sã mã coc, Enigel,
Mult aº vrea, dar vezi, de soare,
Visuri sute, de mãcel,
Mã despart. E roºu, mare,
Pete are fel de fel;
Lasã-l, uitã-l, Enigel,
În somn fraged ºi rãcoare.

- Rigã Crypto, rigã Crypto,
Ca o lamã de blestem
Vorba-n inimã-ai înfipt-o!
Eu de umbrã mult mã tem,

Cã dacã-n iarnã sunt fãcutã,
ªi ursul alb mi-e vãrul drept,
Din umbra deasã, desfãcutã,
Mã-nchin la soarele-nþelept.

La lãmpi de gheaþã, supt zãpezi,
Tot polul meu un vis viseazã.
Greu taler scump cu margini verzi
De aur, visu-i cerceteazã.

Mã-nchin la soarele-nþelept,
Cã sufletu-i fântânã-n piept,
ªi roata albã mi-e stãpânã,
Ce zace-n sufletul-fântânã.

La soare, roata se mãreºte;
La umbrã, numai carnea creºte
ªi somn e carnea, se dezumflã,
Dar vânt ºi umbrã iar o umflã…

Frumos vorbi ºi subþirel
Lapona dreaptã, Enigel,
Dar timpul, vezi, nu adãsta,
Iar soarele acuma sta
Svârlit în sus, ca un inel.

- Plângi, preacuminte Enigel!
Lui Crypto, regele-ciupearcã.
Lumina iute cum sã-i placã?
El se desface uºurel
De Enigel,
De partea umbrei moi, sã treacã…

Dar soarele, aprins inel,
Se oglindi adânc în el;
De zece ori, fãrã sfialã,
Se oglindi în pielea-i chealã.

ªi sucul dulce înãcreºte!
Ascunsa-i inimã plesneºte,
Spre zece vii peceþi de semn,
Venin ºi roºu untdelemn
Mustesc din funduri de blestem;

Cã-i greu mult soare sã îndure
Ciupearcã crudã de pãdure,
Cã sufletul nu e fântânã
Decât la om, fiarã bãtrânã,
Iar la fãpturã mai firavã
Pahar e gândul, cu otravã,

Ca la nebunul rigã Crypto,
Ce focul inima i-a fript-o,
De a rãmas sã rãtãceascã
Cu altã faþã, mai crãiascã:

Cu Laurul-Balaurul,
Sã toarne-n lume aurul,
Sã-l toace, gol la drum sã iasã,
Cu mãsãlariþa-mireasã,
Sã-i þie de împãrãteasã.